Obiective turistice

Omul care a descoperit zăcăminte de sare şi petrol, a condus Institutul Geologic al României, a pus bazele Academiei de Ştiinţe şi a susţinut peste 140 de comunicări la congrese de geologie în ţară şi în străinătate, Ion Popescu Voiteşti, merită mai mult decât un nume de stradă în Cluj. E drept că, cine vrea să ştie mai multe despre savantul de recunoaştere internaţională născut la Gorj în urmă cu 132 de ani, poate să viziteze casa memorială din comuna Bălăneşti, aflată la câţiva km de Târgu Jiu, dar puţini români şi chiar gorjeni ştiu de existenţa ei.Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat întreaga viaţă cercetării structurii pământului românesc, din analiza trecutului geologic descoperind modul de adăpostire a bogăţiilor minerale. De asemenea, alături de sinteza tectonică a Carpaţilor, evoluţia paleontologică a pământului românesc a reprezentat partea cea mai de seamă a operei sale. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe (1898)- secţia de Ştiinţe Naturale a Universităţii Bucureşti- gorjeanul nostru a fost profesor de ştiinţele naturii în mai multe şcoli şi licee, până când, în 1905, Universitate a din Bucureşti a premiat întâia sa lucrare de geologie: „Studiul geologic al văii Argeşului începând mai jos de Boteni şi până mai jos de Nămăeşti” Cu cei 1000 de lei câştigaţi drept premiu, a plecat la Viena, unde a lucrat sub îndrumarea renumitului paleontolog Diener şi a urmat cursurile marelui tectonician al Carpaţilor, Uhlig. Cu studiul „Contribution a l’ etude stratigraphique du nummulitique de la depression getique” (Contribuţii la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică) şi-a susţinut, cu mare succes, lucrarea de doctorat în iunie 1910, la Paris, având ca preşedinte de comisie pe marele stratigraf şi tectonician al Franţei din acea vreme, Emil Haug.

După catagrafia de la 1840 a fost edificată în anul 1810, ctitori fiind popa Ilie Brânzan și popa Mihai. Pisania din altar, scrisă cu vopsea, oferă următoarele informații: „Această sfântă biserică s-au cumpărat de la bâlciu Ispasului la anu 1844 în luna mai, întâia zi, sfântu prooroc Ieremia și s-a tocmit de șase oameni adecă preotu popa Gheorhe sin popa Ilie Brânzan, titorii Sfintei biserici, Matei Manta Mazilu, și Pătru Cernăzanu i Ion Brânzan i Dan Lupulescui Ion Tomescu. Gheorghe ereu, Matei, Pătru, Ion Dan, Ion”. Pisania nu se referă la biserică, ci la tâmplă, și atestă cumpărarea de la târguri a bunurilor artistice, pictura pieselor de la tâmplă corespunzând vremii pisaniei.

Monumentul este mult anterior anului 1844, fiind construit de meșteri faimoși din partea locului[5].

Pereții, de mici dimensiuni, înscriu o navă dreptunghiulară și un altar retras, poligonal, cu cinci laturi.

Pantele acoperișului sunt învelite în tablă, în timp ce acoperirea interioară cuprinde o boltă în leagăn, intersectată în altar cu fâșii curbe, tangente pereților.

Se remarcă îndeosebi prin bogăția decorului sculptat: cadrul intrării, consolele, cornișa (cu două rânduri de zimți), undrelele, cosoroabele și fruntarul prispei[6]; deasupra acesteia este o clopotniță, adăugată mai târziu.

Catagrafia de la 1840 indică anul ridicării 1680 și numele ctitorilor: Ion Toropan și Ion Negrea. Este așezată pe două rânduri de tălpi, îmbinate în coadă de rândunică, ca și pereții. Consolele au o profilatură concavă. Pereții înscriu o navă dreptunghiulară, de dimensiuni modeste (7,23 m/3,90 m), iar absida altarului este decroșată, poligonală, cu cinci laturi.

Lăcașul a fost conceput fără prispă și clopotniță. Prispa de 1,14 m a fost adăugată ulterior, momentul fiind consemnat de o inscripție săpată pe o bârnă din dreapta intrării: „leat 7208 am scris eu popa Mihai” (1771-1772). Se remarcă prin valențele artistice: stâlpi cu fus poligonal și romburi adâncite pe muchiile capitelului, fruntarul și cosoroabele adânc crestate și ornamntate cu striuri și alte motive decorative, stenapii împodobiți cu profilul „în frânghie” și chenare.

Biserica a fost strămutată de mai multe ori pe parcursul existenței sale.

Biserica Cuvioasa Paraschiva-Bâșnegi, ctitorie megieșească, a fost declarată monument istoric în anul 1955, fiind salvată in extremis de la dispariție. Puținele date istorice despre biserică se cunosc din cele două pisanii păstrate doar fragmentar. Inscripția de pe fruntarul prispei, dispărută în mare parte, arată că biserica a fost ridicată în vremea stăpânirii austriece asupra Olteniei „în zilele prea înălțatului împărat Carol, în văleatul 7236” (1727-1728). O altă pisanie, scrisă cu vopsea, este cea din rândul împărătesc al tâmplei care consemnează că: „În zilele luminatului domn vostru Mihai Constandin Șuțu Voievod s-au prefăcut această sfântă biserică …văleat 7300” (1791-1792).

Alt șantier de renovare a avut loc în secolul XIX, când i-a fost adăugată clopotnița peste prispă, modificându-se acoperișul, învelit în șiță, pe partea de vest.

Forma de plan este cea cu absida altarului decroșată doar în registrul de jos, remarcându-se măiestria cu care au fost realizate consolele pe care se reazămă nișele proscomidiei și diaconiconului. Sub temelie este un soclu din piatră de râu.

Se mai remarcă, prin măiestria execuției, prispa de pe latura de vest, care are toate elementele bogat și frumos ornamentate.

Biserica de lemn din Ohaba, comuna Bălănești, județul Gorj, a fost construită la începutul secolului XX.

Este clădită din lemn în anul 1794, pe temelie de piatră, acoperită cu scânduri de lemn, prinse cu cuie de lemn, peste care s-a tras mai târziu un înveliș de tablă vopsită. Este situată în satul Voitești-vale (cătunul Tășcăi) la bifurcarea șoselei Bălănești-Glodeni cu șoseaua Voitești-Grui. Are pronaos, naos și altar, catapeteasmă de lemn închisă cu uși împărătești lucrate artistic, simbolizând vița de vie cu ciorchini de struguri. Pe perete deasupra ușii de intrare din pronaos în naos, în interiorul naosului, se găsește pisania scrisă în anul 1885, noiembrie 30, de pictorul Ion Oprișan din Dobrița-Gorj. În exterior are pridvor deschis, iar deasupra, susținută pe patru stâlpi, închisă cu blane, se găsește turla cu clopotul, în care se poate ajunge pe scara de lemn situată în partea stângă a tindei. A fost renovată și tencuită în anul 1885 de zugravul Ion Oprișan, având pictați pe pereții exteriori Sfinții Profeți, iar în dosul altarului, în medalion, Sf.Fecioară Maria și Sf.Ioan Botezătorul. În anul 1916 a fost jefuită de trupele de invazie germane, iar în anul 1925 a fost restaurată prin osteneala enoriașilor, cumpărându-se și odoare și un clopot nou. Cu această ocazie s-a refăcut și pictura la frontispiciu de pictorul N.Colonițiu, dar din cauza materialului prost întrebuințat la pictură, aceasta s-a distrus, abia putându-se observa. În anul 2004 biserica a fost electrificată și s-au efectuat reparații interioare și exterioare.

Biserica este clădită din bârne de lemn, netencuită, pe o temelie de piatră; are formă de navă, cu un turn-clopotniță deasupra pronaosului și absida altarului decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Anul construcției este 1832, istoricul acestei biserici putând fi dedus și din pisania, cu litere chirilice, înscrisă pe o scândură deasupra ușilor împărătești: „Această Sfântă și Dumnezeiască Biserică s-a ridicat în zilele prea luminatului și prea înălțatului nostru împărat N. Pavlovici I, cu blagoslovenia preasfințitului părintelui nostru Neofit. Au ajutorat popa Dinu Tacșău T1.100, au mai ajutorat Pătru Niculescu T1.100; au mai ajutorat dl.Iancu Poenaru, cu lemnele jumătate ale bisericii, Matei Drăgoescu cu T1.30, Pătru lui Sin cu T1.30 prestotu, Ștefan Brebu cu T1.20, Radu Tașcău cu T1.30, Nicolae Sfenea cu T1.30, Pătru Ponea cu T1.30, Măriuța Dometie Promonahu, Petru Rebedea T1.50, Pătru Bărbuț, Mihai Tașcău, Dumitru Șerban, Dinu Bărbuț T1.20”. A avut plantat în dosul altarului un brad falnic, care era o adevărată podoabă a locului, dar care a fost rupt de o furtună în anul 1951. Era cunoscută în împrejurimi sub numele de „Biserica de la brad”.